Asistent personal (AP)
Dacă copilul tău primește încadrarea în grad de handicap grav cu asistent personal, poți opta să primești o indemnizație lunară sau să devii asistentul lui personal. A fi asistent personal, înseamnă că ești angajatul primăriei pe raza căreia ai domiciliul.
Nu poți fi asistent personal dacă beneficiezi de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 7 ani.
Pași în vederea angajări ca Asistent Personal:
1. Primul pas pe care trebuie să îl faci: Verifică în lista de mai jos dacă îndeplinești condițiile de angajare ca Asistent Personal:
• să ai 18 ani împliniți;
• să nu fi săvârșit infracțiuni care au afectat viața și/sau sănătatea altor persoane/ integritatea corporală;
• să fii în deplinătatea facultăților mintale;
• să ai o stare de sănătate corespunzătoare, dovedită printr-un act medical obținut de la medicul de familie;
• ai absolvit 10 clase sau ești o rudă apropiată a copilului (până la gradul a IV-a inclusiv al copilului cu handicap grav).
2. Al doilea pas pe care trebuie să îl faci, dacă vrei să devii Asistent Personal al copilului, este obținerea unui acord scris, în acest sens, pe care îl soliciți de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) printr-o cerere scrisă.
3. Al treilea pas: Să soliciți, completând o cerere, de la primăria de domiciliu, efectuarea anchetei sociale necesară la dosarul pentru angajare.
Ancheta socială trebuie să aibă recomandare de angajare.
4. Pasul patru: Întocmirea dosarului în vederea angajării. Documentele pe care trebuie să le ai la dosar sunt:
• acte de identitate şi de stare civilă (original și copie);
• acte de studii ale solicitantului (original și copie);
• cazier judiciar al solicitantului (original) și adeverință/certificat de integritate comportamentală (de la poliție se solicită ambele documente);
• adeverință medicală eliberată de medicul de familie sau de altă unitate sanitară autorizată, care să ateste faptul că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru postul de asistent personal al unei persoane cu handicap grav, fiind menționat dacă se află în evidență cu boli cronice, neuropsihice sau dacă are alte recomandări medicale (original);
• acordul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), exprimat în scris, referitor la opțiunea persoanei cu dizabilități/reprezentantul legal (original);
• act de identitate (certificat de naștere pentru copii sub 14 ani și buletin pentru copii peste 14 ani) (original și copie);
• certificat de încadrare în gradul grav de handicap + Anexă, după caz (original și copie);
• hotărârea judecătorească de punere sub interdicție, după caz (original și copie);
• copie după toate documentele care pot atesta vechimea dobândită în muncă, iar dacă nu ai mai lucrat, vei da o declaraţie pe propria răspundere în care să specifici această situaţie.
Dacă îndeplinești toate condițiile de mai sus, primăria are obligația să te angajeze, în funcția de asistent personal al copilului cu handicap grav, în termen de 30 de zile de la depunerea dosarului complet. Art. 44 din Legea 448/2006. Vezi legislația
Valabilitatea contractului de angajare este condiționată de perioada pentru care s-a eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap. În momentul reevaluării dosarului, DGASPC eliberează o dispoziție pe care o prezinți la angajator (primăria) pentru prelungirea prin act adițional a contractului de muncă, pe perioada noului certificat de încadrare în grad de handicap.
Salarizarea Asistentului Personal
Ca Asistent Personal salarizarea se face potrivit Legii 153/2017, iar pentru cei ce nu au vechime în muncă, salariu brut este în valoare de 2535 lei și se încadrează în gradația de vechime 0.
Legea salarizării unitare 153/2017 se aplică etapizat, iar salariul de mai sus în valoare de 2535 lei se obține de asistentul personal gradația 0 începând din anul 2023. Pentru anul 2022, venitul la care se raportează salariul asistentului personal este cel minim pe economie. Astfel, pentru anul 2022, asistentul personal fără vechime va obține un salariu brut de 2550 lei.
Tranșele de vechime, numite gradații, sunt:
a. gradația 1 - de la 3 ani la 5 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
b. gradația 2 - de la 5 ani la 10 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
c. gradația 3 - de la 10 ani la 15 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
d. gradația 4 - de la 15 ani la 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
e. gradația 5 - peste 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.
Gradația obținută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condițiile de acordare.
Drepturile Asistentului Personal al copilului cu handicap grav:
Aici poți să găsești informațiile necesare și actualizate. Art 23, 24, si 37 Legea 448/2006: Vezi legislația primară Vezi legislația adiacentă
Obligațiile Asistentului Personal al copilului cu handicap grav:
Aici poți să găsești informațiile necesare și actualizate. Art. 38 din Legea 448/2006: Vezi legislația
Tranziția de la copilul cu handicap grav la tânărul adult cu handicap grav
Copilul cu certificat de încadrare în grad de handicap grav are dreptul la un asistent personal. La tranziția spre perioada adultă, certificatul de încadrare în grad de handicap grav, va fi emis de către DGASPC cu „asistent personal” doar în baza unei evaluări sociopsihomedicale. (Art. 35 L.448/2006 Vezi legislația).
În cazul în care după împlinirea vârstei de 18 ani certificatul de încadrare nu se emite cu mențiunea „asistent personal”, contractul de muncă a acestuia cu primăria, va înceta. Totuși certificatele de încadrare în grad de handicap grav, emise de DGASPC, pot fi contestate la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare.